Invictus

William Ernest Henley

William Ernest Henley  (1849 - 1903)

a fost un reputat jurnalist, critic literar şi poet englez din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
      A suferit, încă din copilărie, de tuberculoză osoasă, o boală în urma căreia i-a fost amputat un picior.
      Se spune că a scris "Invictus" în urma acestei întâmplări, pentru a-şi exprima hotărârea de a-şi lua soarta în piept şi a lupta cu fruntea sus cu boala necruţătoare şi urmările ei.
      Şi iată cum, dintr-o întâmplare tragică s-a născut unul dintre cele mai inspiraţionale poeme ale umanităţii.


      În timpul încarcerării sale pe Robben Island, Nelson Mandela, conducător al Congresului Naţional African şi mai apoi primul preşedinte ales democratic al Africii de Sud, a recitat acest poem tovarăşilor săi de închisoare politică, însuflându-le atfel dorinţa de a nu se lăsa înfrânţi şi încrederea în forţele proprii, determinarea de a continua lupta cu sistemul şi cu ei înşişi.

      Acest moment a fost evocat într-o excelentă producţie cinematografică a anului 2009, purtând chiar titlul "Invictus", de către Clint Eastwood. În film Mandela, personificat de un Morgan Freeman într-una din orele sale astrale, iî recită poemul lui François Pienaar, (Matt Damon), căpitanul echipei naţionale de rugby a Africii de Sud (Springbok), pentru a-l însufleţi înaintea confruntării pentru titlul mondial din 1995.

      Momentul este unul memorabil, iar "invictus" nu poate suna niciodată mai bine decăt recitat de inconfundabila voce a lui Morgan Freeman. El m-a emoţionat profund, atunci când am văzut acest film, astfel încât am încercat să găsesc o traducere românească a poemului lui Henley. Faptul că nu am găsit decât o traducere foarte slabă m-a determinat să fac un pariu cu mine însumi şi să încerc să-l traduc eu. Ce a ieşit de aici, veţi vedea în continuare:

     

Invictus                                                                       Neînfrânt

Out of the night that covers me,                                        Din întunericul de iad
Black as the Pit from pole to pole,                                    Al nopţii care m-a cuprins,
I thank whatever gods may be                                          Slavă aduc Dumnezeirii
For my unconquerable soul.                                             Pentru al meu suflet neînvins.

In the fell clutch of circumstance                                       Atunci când viaţa m-a lovit      
I have not winced nor cried aloud.                                     Nu m-am clintit, n-am stat plângând;
Under the bludgeonings of chance                                    Mi-am ridicat capul rănit,
My head is bloody, but unbowed.                                      Nu l-am ţinut plecat nicicând.

Beyond this place of wrath and tears                                 Lacrimi grele de mânie,
Looms but the Horror of the shade,                                   Spaima pândind neîncetat,
And yet the menace of the years                                      Ani de chin ce au să vie
Finds, and shall find, me unafraid.                                    Găsi-mă-vor neînfricat.

It matters not how strait the gate,                                      Nu-mi pasă cât de greu răzbesc,
How charged with punishments the scroll.                         Ori cât mai am de pătimit;
I am the master of my fate:                                               Eu ştiu că soarta-mi stăpânesc,
I am the captain of my soul.                                              Iar sufletul mi l-am călit.