joi, 21 februarie 2013

Despre bani, bănci şi alte jucării (IV)

     Am văzut, în episodul precedent, cum rata banilor nou creaţi din neant, adică din credit, să fie limitată la de nouă ori valoarea cantităţii de aur deţinută în depozit.
     Credeţi, cumva, că asta e culmea tupeului? Vă înşelaţi. Acest lucru era valabil pe când bancherii erau încă sub zodia inocenţei. Acum, nici măcar această limitare nu mai este valabilă.

     Cu timpul, sistemul de rezervă fracţională, cu sistemul său de bănci interconectate aflat sub tutela unei bănci centrale a devenit sistemul monetar dominant al lumii. Aşa cum am arătat anterior, însăşi noţiunea de "bani" şi-a modificat sensul, ne mai existând nicio legătură între bani şi vreo cantitate anume de metal preţios care să-i susţină. În aceste condiţii, nici măcar crearea de bani noi prin credit nu va mai putea fi legată de o anume rezervă de aur, ci va fi raportată la cantitatea de bani depozitată de o bancă. Adică la cantitatea de credit, adică de ceva abstract. Adică, de nimic concret.



     Ne putem pune, pe bună dreptate, întrebarea: câţi bani există pe piaţă?

     În trecut cantitatea de bani de pe piaţă era limitată strict la cantitatea fizică de metal preţios, aur sau argint, folosită pentru crearea lor. Asta însemnând că, pentru a se putea crea bani suplimentari era necesară obţinerea, prin minerit, de noi rezerve de metal preţios.
     Actualmente, banii sunt creaţi literalmente ca şi datorii. Bani noi apar de fiecare dată când cineva semnează cu banca un contract de credit. Prin urmare, singura limită a cantităţii de bani existentă este dată de nivelul creditării, de totalitatea datoriilor existente în sistem.

     Cum credeţi că o astfel de escrocherie poate prolifera? Evident, doar cu concursul şi complicitatea guvernelor.
  1. - Guvernul emite monedă pe care suntem obligaţi să o folosim ca şi banii de hârtie
  2. - Guvernul permite ca creditele bancare să fie plătite în această monedă.
  3. - Guvernul asigură creditarea prin justiţie (dacă nu plăteşti, îţi ia casa)
  4. - Guvernul emite legi şi regulamente menite să asigure buna funcţionare a sistemului monetar şi menţinerea încrederii publicului în acesta, menţinănd ignoranţa publică în legătură cu sursa adevărată a banilor. (vă amintiţi de legea care pedepseşte colportarea de informaţii denigratoare la adresa sistemului bancar?)
Adevărul uluitor este următorul:
     Atunci când semnăm o hârtie la notariat, care instituie o ipotecă prin care suntem de acord să fim deposedaţi de bunurile noastre de valoare în caz că nu vom putea plăti un credit, aceasta este singurul lucru care reprezintă valoare într-o tranzacţie! Banii nu sunt altceva decât o promisiune.

     În momentul în care înţelegem că banii nu sunt altceva decât o promisiune, o datorie, vom descoperi, în consecinţă, că banii se termină atunci când datoriile încetează să mai existe.

Paradoxal, nu?



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu